Biblioteca CIE

Biblioteca CIE content (under construction)

Link-uri utile

Uniunea Europeană online: http://europa.eu/
Anul European al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii:
    
 http://europa.eu/ey2012/ey2012.jsp?langId=ro

Instituţii şi Organisme Europene

Parlamentul European: http://www.europarl.europa.eu
Consiliul Uniuni Europene: http://www.consilium.europa.eu
Comisia Europeană: http://ec.europa.eu/index_ro.htm
Curtea Europeană de Justiţie: http://curia.europa.eu/jcms/jcms/j_6/
Curtea Europeană de Conturi: http://eca.europa.eu
Comitetul Economic şi Social European: http://www.eesc.europa.eu
Comitetul Regiunilor: http://www.cor.europa.eu
Banca Centrală Europeană: http://www.ecb.eu
Banca Europeană de Investiţii: http://www.eib.europa.eu
Ombudsmanul European: http://www.ombudsman.europa.eu

Moldova şi Uniunea Europeană

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova:
    
 http://www.mfa.gov.md/
Misiunea Republicii Moldova pe lângă UE: http://www.eumission.mfa.md
Delegatia Uniunii Europene în Republica Moldova:http://eeas.europa.eu/delegations/moldova/
Misiunea UE de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina:http://www.eubam.org/md/
Consolidarea Managementului de Control la Frontieră:http://www.undp.md/border/main.html

Ştiri UE

EuroNews - The European News Channel: http://www.euronews.net/
Europa – EU News: http://europa.eu/press_room/index_en.htm

Baze de Date

Despre CIE

Centrul de Informare Europeană (CIE) funcţionează în cadrul Bibliotecii Ştiinţifice Medicale. CIE a fost înfiinţat în anul 2007, în baza unui Acord de cooperare între USMF "Nicolae Testemiţanu" şi Comunitatea Europeană, reprezentată de către Comisia Comunităţilor Europene.

Misiunea Centrului de Informare Europeană constă în asigurarea accesului utilizatorilor la informaţiile despre Uniunea Europeană, instituţiile, politicile şi programele comunitare, precum şi promovarea valorilor europene.

Centrul de Informare Europeană pune la dispoziţia beneficiarilor săi o colecţie de documente pe teme europene, elaborate atât de instituţiile comunitare, cât şi de alţi furnizori de publicaţii, pe suport tradiţional, electronic (CD/DVD), precum şionline.

Obiective

  • Organizarea şi dezvoltarea unei colecţii reprezentative de documente pe teme europene;
  • Servirea informaţională şi documentară a utilizatorilor;
  • Promovarea valorilor europene (zile de informare, mese rotunde, dezbateri, concursuri etc).

Servicii

  • Acces la fondul de publicaţii;
  • Servicii de referinţă;
  • Asistenţă informaţională;
  • Consultarea Catalogului electronic;
  • Accesarea resurselor electronice;
  • Expoziţii de publicaţii.

Orar de funcţionare
Luni – Vineri    13:00 – 17:00

Date de contact
Adresa:    str. Nicolae Testemiţanu, 29
Tel.:    022-20-55-54
E-mail:    This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

https://cie.library.usmf.md/ 

Republica Moldova şi Uniunea Europeană

Documente de bază

 

Din istoria relaţiilor RM–UE

Relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost formal lansate odată cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare şi Parteneriat (APC), care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă iniţială de 10 ani cu posibilitatea prelungirii tacite.

13 iulie 1995: Moldova devine prima ţară din CSI, care este admisă în Consiliul Europei, pas important pe calea apropierii ţării noastre de UE.

2 octombrie 1995: A fost semnat Acordul interimar privind comerţul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (a intrat în vigoare la 1 mai 1996), fapt care a permis o dinamizare a schimburilor comerciale.

1 iulie 1998: A intrat în vigoare Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC). Relaţiile Republicii Moldova cu UE au fost plasate într-un cadru legislativ oficial, care a pus şi baza juridică a aplicării programului TACIS de asistenţă în Moldova. APC, instituit pentru o perioadă de 10 ani, avea următoarele obiective: continuarea dialogului politic; promovarea comerţului şi a investiţiilor; cooperarea în domeniul legislativ, economic, social, financiar şi cultural; susţinerea eforturilor Moldovei de a consolida democraţia, a dezvolta economia şi de a finaliza tranziţia la economia de piaţă.

1 ianuarie 2000: Este extinsă valabilitatea Acordului privind comerţul cu produse textile semnat cu UE, iar, la 24 ianuarie 2000, Comisia Europeană oferă Republicii Moldova autorizaţia de a exporta pe piaţa UE vinuri produse din două soiuri de viţă de vie.

28 iunie 2001: Vizita la Bruxelles a dlui Vladimir Voronin, Preşedintele RM. Ţara noastră a devenit membră a OMC şi a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

27 decembrie 2001: A fost adoptat Documentul de strategie a ţării pentru Moldova (Country Strategy Paper) pentru perioada 2002-2006. Acest document stabileşte obiectivele de cooperare ale UE cu Republica Moldova, axându-se pe implementarea programului de susţinere a reformelor în ţară.

13 noiembrie 2002: A fost emis Decretul cu privire la crearea Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană.

28 februarie 2003: În cadrul Parlamentului a fost constituită Comisia Naţională pentru Integrare Europeană (CNIE), care la 16 septembrie 2003 a aprobat şi a prezentat Comisiei Europene Concepţia integrării Republicii Moldova în UE.

8 august 2003: Guvernul a adoptat Hotărârea cu privire la crearea Departamentului Integrării Europene pe lângă Ministerul Afacerilor Externe şi a subdiviziunilor de integrare europeană în cadrul ministerelor şi departamentelor de resort.

10 octombrie 2003: Dl Andrei Stratan, Prim-viceministru al Afacerilor Externe, a efectuat o vizită la Bruxelles, în timpul căreia i-a prezentat lui J. Solana Concepţia de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

18 decembrie 2003: Parlamentul European adoptă rezoluţia privind Republica Moldova care reflectă poziţia Parlamentului European cu privire la situaţia instituţiilor democratice şi a statului de drept din Republica Moldova, dezaprobă proiectul de memorandum cu privire la reglementarea transnistreană propus de Rusia în noiembrie 2003 şi reiterează angajamentele internaţionale ale Rusiei de a-şi evacua trupele şi muniţiile de pe teritoriul Republicii Moldova.

29 ianuarie 2004: La Chişinău are loc prima rundă de consultări privind elaborarea Planului Individual de Acţiuni RM-UE pentru 2004-2006. Andrei Stratan, Prim-viceministru al Afacerilor Externe, conduce grupul de lucru al Republicii Moldova la discuţii. Negociator din partea UE este Mingarelli Hugues, Şef de direcţie în cadrul Direcţiei generale pentru relaţii externe a Comisiei Europene.

1 mai 2004: Aderarea a zece noi membri la Uniunea Europeană face ca Republica Moldova să fie şi mai aproape de spaţiul UE.

Mai 2004: Republica Moldova a fost inclusă în Politica Europeană de Vecinătate (PEV) a UE.

15 octombrie 2004: La Bruxelles a avut loc a treia reuniune trilaterală RM-UE-Ucraina consacrată problematicii frontierei moldo-ucrainene. Subiectele prioritare ale discuţiilor s-au referit la respectarea Acordului semnat de Moldova şi Ucraina în mai 2003 şi realizarea controlului comun al frontierei la cele cinci posturi vamale.

9 decembrie 2004: Comisia Europeană a aprobat Planul de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană.

13 decembrie 2004: Miniştrii de Externe ai statelor membre ale UE, în cadrul reuniunii Consiliului Afacerilor Generale şi Relaţiilor Externe al UE, au aprobat Planul de Acţiuni RM-UE, reafirmând importanţa Politicii Europene de Vecinătate.

22 februarie 2005: La Bruxelles, în cadrul Consiliului de Cooperare UE-Moldova, a fost semnat Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană.

20 aprilie 2005: Guvernul Republicii Moldova a aprobat în cadrul primei sale şedinţe în noua componenţă Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeana, care pune în sarcina instituţiilor de stat asigurarea implementării prevederilor Planului de Acţiuni, precum şi prezentarea rapoartelor lunare, trimestriale şi semestriale.

14 septembrie 2005: La Bruxelles a fost prezentat raportul privind îndeplinirea Planului de Acţiuni RM-UE, fiind apreciat pozitiv de către Comisia Europeană, în special pentru faptul că „într-o perioadă relativ scurtă au fost realizate foarte multe lucruri pe plan naţional”. Raportul conţine descrierea rezultatelor activităţii autorităţilor moldoveneşti pe parcursul a 6 luni de la semnarea documentului.

6 octombrie 2005: La Chişinău a fost inaugurat Oficiul Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova. Primul şef al Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova a fost desemnat dl Cesare de Montis.

30 noiembrie 2005: La Odesa a avut loc inaugurarea oficială a sediului central al Misiunii Comisiei Europene de Asistenţă la Frontieră pentru Republica Moldova şi Ucraina. La ceremonia de lansare a participat dl J.Solana, Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externe şi Securitate Comună, dna B. Ferrero-Waldner, Comisar European, dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republici Moldova, dl B.Tarasiuc, Ministrul de Externe al Ucrainei.

25 aprilie 2007: A avut loc inaugurarea oficială a Centrului Comun de Vize, găzduit de Ambasada Ungariei la Chişinău.

10 octombrie 2007: La Bruxelles a fost semnat Acordul între Republica Moldova şi Comunitatea Europeană privind facilitarea eliberării vizelor.

13 noiembrie 2007: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europe a ratificat Acordul dintre Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind facilitatea eliberării vizelor de scurtă şedere şi readmise.

1 ianuarie 2008: Au intrat în vigoare Acordurile RM-UE privind Facilitarea eliberării vizelor şi Readmisiei.

5 iunie 2008: La Luxemburg a fost semnată Declaraţia comună privind Parteneriatul de Mobilitate dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova.

11 iulie 2008: La Chişinău a fost semnată Declaraţia Miniştrilor Afacerilor Externe ai Republicii Polone şi Republicii Moldova referitor la înfiinţarea Forului Polono–Moldovenesc al Integrării Europene.

23 septembrie 2008: La Chişinău a avut loc Reuniunea de lansare a Platformei de Cooperare a Parteneriatului de Mobilitate Republica Moldova – Uniunea Europeană.

20 martie 2009: UE a aprobat Programul "Parteneriatul Estic" în care sunt incluse şase state ex-sovietice: Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Azerbaidjan şi Armenia.

13 mai 2009: La Chişinău a avut loc a treia Reuniune a Comitetului Mixt Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru monitorizarea Acordului privind facilitarea regimului de vize, în cadrul căreia a fost evaluat procesul de implementare a acestuia.

13 mai 2009: La Chişinău s-a desfăşurat cea de-a treia Şedinţă a Platformei de Cooperare a Parteneriatului de Mobilitate Republica Moldova – Uniunea Europeană, care a reunit reprezentanţi ai Comisiei Europene, precum şi ai statelor-membre ale UE, având ca parteneri de discuţie pe exponenţii instituţiilor naţionale implicate în procesul de implementare a Parteneriatului de Mobilitate.

30 septembrie 2010: A fost semnat Protocolul privind principiile generale pentru participarea RM la programele UE, care a intrat in vigoare la 1 Mai 2011. Primul program UE la care RM planifica să participe este FP7.

Ianuarie 2011: Republica Moldova a primit Planul de acţiuni privind liberalizarea vizelor, care conţine două seturi de condiţii, care odată implementate vor contribui la instituirea unui regim fără vize între RM şi UE.

2-3 mai 2011: Participarea delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova condusă de Preşedintele Parlamentului RM dl Marian Lupu la reuniunea de consituire a Adunării Parlamentare EURONEST.

4-5 mai 2011: O delegaţie a Republicii Moldova participă la lansarea reţelei Forumului RM-UE.

Sursa: Strategia Europeană

1 iulie 2016: a intrat în vigoare acordul de asociere UE-Republica Moldova